Despre mine

Nu mă deranja așa tare ciclul neregulat. Habar n-aveam ce înseamnă și cum mă afectează. Știu doar că, din afară, păream sănătoasă, cu excepția unei lipse constante de calciu, pentru care eram sfătuită să mănânc lactate și să iau suplimente.

Dealtfel eu m-am alimentat cu lapte de vacă de la 3 luni, neavând idee că lactatele nu-s chiar prietenii rinichilor mei. Acneea era pusa pe seama varstei si mi se tot spunea ca o sa treaca cand dau de baieti. 

Am atins apogeul când un coș a decis că nu vrea să fie doar un coș și m-a dus pe muchie de comă. Eram obișnuită cu monștrii subcutanați, aia care stau acolo ca niște chiriași rău-platnici și nu pleacă decât cu scandal. Asadar, când m-am trezit cu unul nou fix lângă nara dreaptă, n-am zis nimic. Dar, surpriză! „Chiriașul” a început să crească de parcă avea planuri să-și facă vilă cu etaj. Am ajuns la medicul de familie, si-am hotarat imediat să plec de acolo cât mai repede – erau vreo zece persoane înaintea mea, inclusiv o gravidă. Dar, exact când mă pregăteam să ies, aud asistenta zicând: „Avem o urgență!”. Urgența eram eu.

Așa că am fost trimisă direct în cabinet, unde doctorița, cu mâinile tremurând, îmi scria o trimitere de urgență la… dentist?! Mă uitam la ea și nu înțelegeam nimic. Se pare că infecția urcase pe un canal și se apropia periculos de creier. Eu eram la un pas de comă, la 16 ani.

Mi-au sacrificat atunci dintele din față, pe care au decis să-l folosească pe post de canal de scurgere pentru toată mizeria aia. Și ca bonus, dintele meu drag avea să devină un cadou „mort” și negru în timp. Sincer, părea că acneea mea își făcuse un contract karmic cu mine și nu avea de gând să plece prea curând.

Ani mai târziu (primul an de facultate), la dermatolog, disperată de acnee și rănile pe care mi le provocam singură, am primit diagnosticul clar: acnee vulgara și sindromul ovarelor polichistice. Perfect! Medicina mi-a oferit două opțiuni: hormoni injectabili sau anticoncepționale, și un tratament care m-a trimis direct în brațele depresiei.

Efectele adverse ale medicamentelor erau de-a dreptul „atrăgătoare”. Nu voi menționa numele, dar îți spun doar atât: fie îți periclita sănătatea, fie te împingea spre suicid. Eu am ales să opresc tratamentul când am realizat că scriam în gând scrisori de adio. De parcă asta nu era destul, medicamentul a fost retras de pe piață câteva luni mai târziu, după ce s-a descoperit că provoacă defecte congenitale ale fatului și tulburări psihiatrice, dar si ca avea efecte devastatoare la nivel hepatic, renal, sistemului nervos central, al pancreasului, al aparatului cardiovascular, muscolo-scheletic si al sistemului imunitar (nedicamentul era aprobat de FDA din 1982). Practic, fie te sinucideai, fie te omora.  Compania producătoare a plătit 33 de milioane de dolari. Eu, n-am stiut de procese si n-am prins nimic din acei bani, dar am primit cel mai de pret cadou: am rămas în viață. In mai putin de doi ani eram din nou eu. 

Fast forward – în 2016 m-am mutat în Londra, și ghici ce? M-am înscris din nou la facultate. Ce facultate? Business and Tourism Management. Cred ca asta a fost momentul cand Dumnezeu si-a dat o palma in frunte, dar de data asta mi-a ingaduit s-o termin doar ca sa realizez ca nu e ce trebuie. Am stiut intotdeauna ca in mine zace mai degraba un spirit de artist; cu toate astea ani de zile am aruncat cu numere, ecuatii, formule, derivate si limite. Problema nu erau limitele din matematica ci limitele mele. Nu aveam curaj sa-mi urmez sufletul si ca sa am a fost necesar sa ajung fata in fata cu oameni foarte bolnavi sau in pragul mortii. 

Am lucrat în spital aproape trei ani, coincidență sau nu, exact în perioada pandemiei. Ironia sorții: cei mai bolnavi oameni m-au învățat cele mai valoroase lecții. Pe fundalul discuțiilor cu pacienții și al lucrurilor pe care le vedeam în spital, am dezvoltat curajul de a-mi urma drumul – cel de care fugisem până la 34 de ani (asta da maraton).

Mi-am plătit cursul de masaj dintr-un impuls nocturn. Panica m-a luat a doua zi. Am invatat insa foarte usor, intuitiv. Mi-am dat demisia din spital fara sa stiu ce urmeza sa fac insa am avut două joburi asigurate chiar înainte de a-mi primi licența.  Incepusem sa studiez diverse discipline care ma fascinau. Invatam despre sistemul limfatic si despre iris si ascultam ore intregi materiale diverse despre corpul uman fara sa ma simt obosita (asa cum pateam deobicei cand invatam ceva). Pentru prima data  simteam ca sunt o baterie pusa la incarcat. 

Când am început să fac legături între toate simptomele și problemele mele, totul a căpătat sens. Am inteles de ce dupa 13 ani de anticonceptionale acneea a revenit la fel de vulgara cum fusese si cand aveam 20 de ani. Așa că am renunțat la scepticism și am devenit pe rand aromaterapeut, maseur, specialist detox, iridolog și cine știe ce mai urmează.

Suferisem mereu de o lipsa de calciu care se incapatana sa ramana constanta indiferent cate lactate sau suplimente consumam. Si daca nici eu nu mai mancam lactete, nu mai manca nimeni. Am fost crescuta cu lapte de vaca de la varsta de 3 luni. De unde sa stiu eu ca omul are capacitate redusa sa proceseze laptele altei specii si ca incep sa pun presiune pe sistemul meu limfatic crescand starea de acidoza din corpul meu?

Pana sa ajung adolescenta adunasem deja suficiente dezechilibre hormonale cat sa-mi schiopateze ovarele. Rinichii erau deja depasiti, dar de unde sa stiu eu ca pielea este al treilea rinichi si ca toata acneea cu care ma contruntam era simtomul, nu problema? De unde sa stiu eu ca din iris as fi putut sa aflu care tesuturi au nevoie de ajutor si de unde sa stiu eu ca ajutorul se traducea intr-o dieta cruda, bogata in fructe si legume? Cum aveam eu sa leg starea mea continua de frig de o glanda tiroida slabita si cum sa inteleg eu atunci ca lipsa de calciu striga la mine sa-mi ajut paratiroidele? Cine sa-mi spuna mie ca toate produsele pe care le foloseam, de la deodorant si parfum pana la produsele de makeup (cu care incercam disperata sa acopar acneea) adaugau la problemele pe care sistemul meu limfatic le avea de rezolvat? 

Dar să fie clar: dacă Alina de acum 10 ani s-ar întâlni cu Alina de azi, cea tânără ar face mișto rău de tot de cea matură!

Daca simti ca a venit momentul, te astept sa lucram! O sa facem asta cu entuziasm, bucurie, curiozitate de copil, atat cat iti dai voie!